vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTBebeluș venit pe lume în cadă

Bebeluș venit pe lume în cadă

Naştere inedită la Botoşani. O fetiţă a venit pe lume într-un mod mai puţin obişnuit, chiar în cada familiei sale.

Naştere a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la mijlocul lunii trecute, când mama, în vârstă de 38 de ani, aflată la a doua sarcină, a simţit o contracţie mai puternică. Aceasta le-a spus cadrelor medicale că a mers la baie, însă a simţit că i s-a rupt apa şi nu a mai apucat decât să se aşeze în cadă, unde a şi născut, în câteva minute.

Femeia a început apoi să ţipe pentru a-şi trezi soţul, care a intrat în baie şi a găsit-o în braţe cu nou-născutul care plângea. Bărbatul a sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj cu medic al SMURD, care le-au acordat îngrijiri celor doi, după care i-au transportat la Maternitate. „Pacienta a născut un bebeluş de sex feminin, cu o greutate de 2.741 de grame. Este sănătoasă, şi mama la fel”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...