joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTDosar penal din cauza contrabandei

Dosar penal din cauza contrabandei

Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Botoşani, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă ţigări de contrabandă.

Întâmplarea a avut loc la mijlocul săptpămânii, în parcarea din zona străzii Ion Pillat, din municipiul Botoşani. După ce l-au verificat pe bărbat poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au găsit în portbagajul autoturismului bărbatului 350 de pachete de ţigarete de provenienţă duty-free, pentru care acesta nu deţinea documente legale de provenienţă.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării. Totodată, autoturismul folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat, în vederea confiscării speciale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.2 ° C
17.2 °
16.1 °
85 %
2.1kmh
23 %
J
32 °
vin
25 °
S
25 °
D
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...