duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTMunicipalitatea botoşăneană va primi fonduri de la CNI pentru proiecte importante

Municipalitatea botoşăneană va primi fonduri de la CNI pentru proiecte importante

Primarul Cătălin Flutur s-a declarat mulţumit de deschiderea pe care a găsit-o la Compania Naţională de Investiţii în privinţa unor proiecte importante ale municipalităţii. CNI a răspuns astfel solicitărilor şi va asigura fonduri pentru obiective cum ar fi Stadionul Municipal, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” şi două săli de sport. Totodată CNI va finanţa şi partea de utilităţi la Spitalul de boli cronice şi îngrijiri paliative.

Nu pot decât să le mulțumesc celor de la Compania Națională de Investiții (CNI)  care ne-au prins, în sfârșit, ceea ce am propus noi. Până acum Botoșaniul a fost lăsat pe ultimul loc. În sfârșit, reabilitarea Stadionului Municipal este pe această listă, dar și Sala Polivalentă care necesită reparații. De acest lucru s-au angajat tot cei de la CNI pentru că ei au și construit-o. De reabilitare și modernizare va avea parte și sala de sport din cadrul Școlii <Elena Rareș> şi sala de sport de la Liceul Pedagogic <Nicolae Iorga>. Tot CNI s-a angajat că ne vor plăti și au selectat un proiectant pentru racordul utilităților la Spitalul Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative. Este o mână de ajutor mai ales că spitalul este terminat în proporție de 65%. Noi trebuia să asigurăm racordul la utilități”, a declarat edilul.

Un obiectiv finanţat de CNI este sala de sport a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, unde lucrările au fost recepţionate în urmă cu câteva zile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
69 %
2.2kmh
100 %
D
23 °
lun
18 °
mar
15 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...