marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTPercheziție cu mascații la locuința unui individ din Copălău

Percheziție cu mascații la locuința unui individ din Copălău

Luni, pe 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au descins la locuința unui individ în vârstă de 31 de ani, din comuna Copălău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violente, amenințare și distrugere.

Cu prilejul percheziției a fost găsit și ridicat un obiect tăietor înțepător, susceptibil a fi fost folosit la săvârșirea infracțiunilor comise pe 22 iulie a.c. pe raza comunei Copălău.

Polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de persoana în cauză, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie analizată oportunitatea dispunerii unei măsuri judiciare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
30 %
3.2kmh
25 %
mar
21 °
mie
29 °
J
33 °
vin
34 °
S
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a zis, ca să fie bine, Să-i pun o poză cu mine. I-am răspuns că-n Botoșani A fost una-n Miorcani...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...