miercuri, decembrie 3, 2025
AcasăLocal BTBărbat căzut în fântână într-un cimitir (video)

Bărbat căzut în fântână într-un cimitir (video)

Echipele de intervenţie au fost solicitate, astăzi, în cimitirul din Dorohoi, unde o persoană a fost văzută căzând într-o fântână.

La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri, dar şi un echipaj de la Ambulanţă.

Din fericire pompierii au reușit să intervină la timp, iar bărbatul căzut în fântână a fost scos în viață. “La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, dar și un echipaj SAJ. Unul dintre pompieri a coborât în fântâna adâncă de circa 22 de metri şi, ajutat de colegi, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Tânărul, în vârstă de 35 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat ofițerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
5.5 °
96 %
3.1kmh
100 %
mie
8 °
J
10 °
vin
9 °
S
7 °
D
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici va fi o porțiune pentru mountain bike.

EDITORIAL

Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...