joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTAgricultură afectată de seceta pedologică

Agricultură afectată de seceta pedologică

Rezerva de umiditate în sol este grav afectată de vremea din ultima perioadă.

În stratul de sol 0-20 de centimetri, ogor, se vor înregistra deficite de umiditate, seceta pedologică extremă fiind instalată pe suprafețe agricole extinse din județ. Astfel, procesele de coacere şi maturare la speciile de câmp vor fi forțate, semnalându-se îngălbenirea/uscarea parţială şi totală a aparatului foliar, procent ridicat de boabe șiștave la porumb și semințe seci la floarea-soarelui, determinând astfel extinderea suprafețelor unde culturile vor fi compromise parțial/total.

Totodată, în plantațiile pomiviticole se vor semnala fructe subdimensionate și deshidratate, precum și căderea prematură a acestora.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.2 ° C
18.8 °
14.4 °
90 %
2kmh
2 %
J
31 °
vin
27 °
S
25 °
D
23 °
lun
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...