joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTToamnă cu vreme frumoasă

Toamnă cu vreme frumoasă

Toamna continuă cu vreme specifică de vară, cel puțin așa arată prognozele meteo pentru săptămâna pe care o începem astăzi. Regimul termic al perioadei este mai ridicat decât normalul, înregistrându-se pe parcursul săptămânii temperaturi mai mari cu 1°C-7°C.

Astfel, ziua de astăzi va fi una toridă, cu temperaturi maxime care pot atinge chiar și 30°C, nivel atins rar vara care tocmai s-a încheiat. Faptul că sezonul rece se apropie este demonstrat însă de temperaturile minime, care pierd față de luna trecută chiar și șase grade, ajungând la 12°C-13°C. Pe acest fond de răcire noaptea și mai ales din cauza apariției norilor, mâine vom avea parte de o zi cu temperaturi maxime apropiate de normalul termic al perioadei, 23°C. Vremea răcoroasă nu se va menține pentru mult timp, pentru că de miercuri se încălzește din nou spre 26°C, urmând ca joi mercurul să urce spre 29°C. Weekend-ul însă va începe cu o vreme mai răcoroasă, 24°C vineri, dar va propune temperaturi maxime de 28°C pentru sâmbătă și duminică.

În stratul de sol 0-20 centimetri, ogor, conținutul de umiditate se va situa în limite scăzute și deosebit de scăzute, secetă pedologică puternică și extremă instalându-se în aproape tot județul. În aceste condiții agrometeorologice, lucrările de pregătire a patului germinativ în vederea însămânţărilor din prima epocă (rapiţă, orz și grâu) se vor desfășura cu dificultate, în special pe terenurile unde se mențin deficite de apă în sol. De asemenea, starea de vegetaţie la culturile prăşitoare neirigate va continua să se deprecieze, iar în plantaţiile pomiviticole se vor semnala fructe mici şi deshidratate, precum şi căderea prematură a acestora.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.2 ° C
17.2 °
16.1 °
85 %
2.1kmh
23 %
J
32 °
vin
25 °
S
25 °
D
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...