luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTPatru bărbaţi judecaţi după ce au omorât un vecin în bătaie

Patru bărbaţi judecaţi după ce au omorât un vecin în bătaie

Parchetul de pe lângă Tribunalul din Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a patru bărbați din comuna Corlăteni. Aceștia au fost implicați într-o încăierare de o violență rară, petrecută la mijlocul lunii iunie, în fața unui bar din localitate, în urma căreia un localnic și-a pierdut viața.

Potrivit instituției, B.V., în vârstă de 43 de ani, şi C.D.I., în vârstă de 37 de ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „omor calificat” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, iar C.N., în vârstă de 32 de ani, şi C.I.B., în vârstă de 27 de ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

„S-a reţinut că, în data de 17.07.2020, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau pe drumul public din faţa unui bar din com. Corlăteni, inc. B.V. a lovit victima L.I. peste cap cu un obiect contondent (posibil bărdiţă), după care inc. C.D.I. a lovit-o în continuare cu un obiect alungit din fier (posibil rangă sau levier), cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, în data de 20.07.2020. În aceleaşi împrejurări, inc. C.N. a lovit cu o sabie pers. văt. G.C.G. peste cap, iar inc. C.I.B. a lovit-o cu un băţ peste corp, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale. Toţi inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică prin violenţele comise”, se arată într-o informare a Parchetului.

Procurorii precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
16.7 °
16.1 °
87 %
0.9kmh
99 %
D
17 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...