joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTOctogenară lovită de o mașină, pe un drum județean

Octogenară lovită de o mașină, pe un drum județean

O femeie în vârstă de 84 de ani, din satul Podriga, comuna Drăgușeni, a ajuns duminică la spital, după ce a fost lovită de o mașină.

Potrivit primelor informații, octogenara a încercat să traverseze drumul județean care străbate satul, dar a fost surprinsă de un autoturism condus de o femeie de 49 de ani din municipiul Botoșani. În urma impactului, bătrâna a suferit mai multe leziuni și a fost transporatată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La locul accidentului au ajuns polițiștii Secției Rurale nr. 9 Vlăsinești, care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier. „Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...