joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTMașina unui polițist din Darabani a fost incendiată

Mașina unui polițist din Darabani a fost incendiată

Autoturismul unui polițist din Darabani a fost incendiat, la sfârșitul acestei săptămâni. Informația a fost făcută publică de reprezentanții Sindicatului Europol, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare. Potrivit reprezentanților Europol, incendierea ar fi o răzbunare, după ce polițistul a sancționat un șofer aflat sub influența alcoolului. Sindicaliștii au acuzat și conducerea Inspectoratului de Poliție Județean întrucât nu ar fi fost luate niciun fel de măsuri pentru protecția polițistului.

„Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba. Este realitatea dureroasă din județul Botoșani, unde în data de 3 decembrie, colegul nostru din cadrul Poliției Orașului Darabani a fost amenințat cu moartea pentru că a “îndrăznit” să-i întocmească un dosar penal unui bărbat pe care l-a prins conducând un autoturism sub influența alcoolului. În următoarea seară, în timp ce se afla în locuință alături de familie, colegul nostru a fost alarmat de strigătele vecinilor, iar când a ieșit și-a văzut autoturismul în flăcări. Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală, iar o astfel de faptă nu poate fi încadrată altfel decât ca ultraj, conducerea IPJ Botoșani nu a dispus măsuri de protecție pentru polițist și familia acestuia, cercetările efectuându-se doar pentru banala infracțiune de distrugere față de autori necunoscuți. Vom interveni punctual pentru a ne asigura că polițistul va fi despăgubit pentru aceste daune și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din „distrugere” în „ultraj”, în condițiile în care avem suficiente elemente de cauzalitate care să asocieze incendierea cu calitatea de polițist”, este mesajul postat de Sindicatul Europol.

Incidentul vine la numai câteva luni după ce locuința unui polițist din Dorohoi a fost incendiată în miez de noapte.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.6 ° C
22.6 °
21.1 °
50 %
4.1kmh
80 %
J
23 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...