marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTRevelion sub semnul pandemiei marcat cu artificii

Revelion sub semnul pandemiei marcat cu artificii

Rămași fără concerte și spectacole în aer liber, fără petreceri la restaurante și aflați în imposibilitatea de a-și ura „La mulți ani” în noaptea dintre ani pe străzile orașelor, botoșănenii s-au dezlănțuit la miezul nopții și au lansat mii de artificii spre cer, încercând să-și ia adio de la 2020 și să intre în noul an într-un mod cât mai plăcut.

Chiar dacă potrivit legii focurile de artificii nu pot fi organizate decât de pirotehnicieni sau de firme autorizate, botoșănenii au trecut peste toate și au organizat ei singuri spectacole de lumini, fiecare după buzunar și în funcție de materialele cumpărate de la „furnizor”. Așa se face că la miezul nopții cerul a fost brăzdat de mii de explozii de lumină. În unele cazuri, spectacolul a durat și aproape 10 minute, în ciuda ceții care se lăsase la un moment dat peste oraș. Spectacolul s-a văzut cel mai bine de pe clădirile mai înalte, iar scenele au fost imortalizate cu telefonul mobil.

Unii cu măști de protecție, alții fără, botoșănenii au vrut să se bucure de acest moment alături de cei din familie sau de vecini. A fost un fel de concurs care s-a manifestat mai mult la periferia orașului, în cartierele cu case, acolo unde localnicii au putut ieși din locuințe fără să riște amenzi pentru încălcarea restricțiilor de circulație de după ora 23.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
10 °
9.4 °
70 %
1.3kmh
48 %
mar
13 °
mie
16 °
J
19 °
vin
11 °
S
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...