sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneni amendați la început de an pentru încălcarea măsurilor antiCOVID

Botoșăneni amendați la început de an pentru încălcarea măsurilor antiCOVID

Începutul acestui an s-a aflat tot sub semnul controalelor organizate de autorități pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Peste 40 de botoșăneni au fost amendați în primele zile din 2021, după ce au încălcat măsurile instituite prin starea de alertă.

O dovedește o situație prezentată astăzi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), potrivit căreia în ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat mai multe activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii botoșăneni au organizat, atât în mediul urban cât și în mediul rural, mai multe controale, împreună cu celelalte autorități, fiind verificate peste 90 de obiective și peste 100 de mijloace de transport în comun.

„Pentru neregulile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 26.000 de lei. Dintre acestea, 34 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție în locurile în care era obligatoriu, iar 13 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea pe timp de noapte”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
58 %
1.7kmh
79 %
S
21 °
D
27 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...