duminică, iunie 29, 2025
AcasăLocal BTBiletele Eltrans pot fi achitate şi la POS-urile montate în autobuze

Biletele Eltrans pot fi achitate şi la POS-urile montate în autobuze

Societatea Eltrans şi-a îmbunătăţit sistemul de încasare. Începând de mâine, 8 ianuarie, achitarea contravalorii biletului / legitimaţiei de călătorie, se poate face atât la taxatori, cât şi la POS-urile montate în fiecare autobuz, cu orice dispozitiv periferic care are ataşat un cont bancar (card, telefon, ceas).

Victor Ivănescu, directorul Eltrans, a declarat că pensionarii, care au pensia până la valoarea a două puncte, pot să solicite abonament gratuit de la casieria societăţii sau de la punctul de lucru situat la intrarea în parcarea subterană  – Piaţa Mare. Până la această dată, potrivit oficialului, au fost eliberate aproximativ 3300 de abonamente pentru pensionari.

De asemenea, în acele locaţii se eliberează şi se vizează abonamentele pentru elevi şi abonamentele pentru parcări.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
72 %
7.2kmh
93 %
D
25 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
27 °
J
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când gustatul e gratis, e păcat să nu profiţi.

EDITORIAL

Așa cum am mai amintit și cu alte ocazii, primesc adesea feedback de la cititori. Apreciez asta, însă nu simt nevoia de conformare mulată...

EPIGRAMA ZILEI

Dând dovadă-n permanență De o indolență crasă, Cred că șapte ani de-acasă I-a făcut fără ... frecvență! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...