sâmbătă, septembrie 6, 2025
AcasăLocal BTAdolescent încătușat și trimis în spatele gratiilor

Adolescent încătușat și trimis în spatele gratiilor

De pe stradă, a ajuns în arest. Este pățania unui adolescent din municipiul Botoșani, care a ingorat măsurile instituite de judecători.

Scenele s-au petrecut joi,  pe 7 ianuarie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un adolescent de 16 de ani din municipiul Botoșani, pe numele căruia Judecătoria Iași a emis un mandat de arestare preventivă, ca urmare a înlocuirii măsurii controlului judiciar, întrucât suspectul nu a respectat măsura obligației de a se prezenta la organul de supraveghere, conform programului stabilit.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată și a fost depistat de către polițiști pe raza localității de domiciliu.

Reținut, adolescentul a fost încătușat și predat unei escorte din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, pentru a fi depus în spatele gratiilor.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
56 %
1.9kmh
91 %
S
30 °
D
30 °
lun
29 °
mar
29 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă ești patriot, te descurci de un tricolor.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...