vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTProbleme remediate la Spitalul TBC

Probleme remediate la Spitalul TBC

Spitalul TBC a fost reintrodus în circuitul Covid, după ce sistemul electric a fost reparat. „S-a rezolvat problema cu tabloul electric de la Spitalul TBC. De două zile este iar funcţională secţia Covid. Au început să reprimească pacienţii”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Unitatea sanitară, considerată spital suport de faza a doua pentru internarea bolnavilor covid, a întâmpinat probleme serioase în urmă cu o săptămână, din cauza reţelei electrice. Atunci, nu mai puţin de 19 pacienţi diagnosticaţi cu Covid şi internaţi în Spitalul TBC au fost mutaţi în miez de noapte din cauza instalaţiei electrice, care a cedat la suprasolicitarea cauzată de aparatele pentru oxigen folosite de bolnavi.

Cadrele medicale au realizat că problema poate pune în pericol viaţa bolnavilor dependenţi de sursele suplimentare de oxigen şi s-a luat decizia mutării tuturor pacienţilor, pentru siguranţa lor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
38 %
2.2kmh
5 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...