duminică, iunie 15, 2025
AcasăLocal BTÎnscrieri sistate pentru vaccinul anti-Covid

Înscrieri sistate pentru vaccinul anti-Covid

În cadrul unei videoconferințe cu prefecții, susținută ieri de colonel doctor Valeriu Gheorghiţă, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-Cov-2(CNCAV), s-a decis sistarea temporară a programărilor prin aplicația RENV (Registrul Electronic Național al Vaccinărilor), asta întrucât stocurile existente la acest moment de vaccinuri Pfizer și Moderna asigură deocamdată doar imunizarea celor aproximativ 1.400.000 de persoane programate în perioada 27.12.2020-20.01.2021, atât pentru prima doză de vaccin cât şi pentru doza de rapel.

Totodată, s-a mai decis vaccinarea cu prioritate a cadrelor din sistemul de învățământ, astfel încât în maxim 2 săptămâni să se poată realiza imunizarea profesorilor care și-au exprimat intenția de vaccinare.

Conform datelor comunicate de Ministerul Educației, la data de 20 ianuarie 2021, 120.112 profesori din toată țara și-au manifestat intenția de vaccinare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.2 ° C
17.6 °
16.1 °
65 %
2.1kmh
0 %
D
17 °
lun
27 °
mar
23 °
mie
24 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...