luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTRemorcă neînmatriculată descoperită în trafic de polițiștii de frontieră dorohoieni

Remorcă neînmatriculată descoperită în trafic de polițiștii de frontieră dorohoieni

Un botoșănean va fi anchetat penal după ce a fost surprins în trafic, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, în timp ce conducea un VW Passat ce avea atașată o remorcă fără număr de înmatriculare sau înregistrare.

În vârstă de 31 de ani, bărbatul a fost oprit ieri, pe 21 ianuarie a.c., în jurul orei 12.30, pe raza localității de frontieră Cristineşti. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că remorca nu este înregistrată sau înmatriculată. Prin urmare, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.2 ° C
17.6 °
16.1 °
65 %
2.1kmh
0 %
D
17 °
lun
27 °
mar
23 °
mie
24 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...