joi, septembrie 11, 2025
AcasăLocal BTUrmărire după un șofer beat, fără permis de conducere

Urmărire după un șofer beat, fără permis de conducere

Un șofer care nu a oprit la semnalale polițiștilor a fost urmărit pe o distanță de aproape un kilometru. S-a întâmplat duminică, pe 7 februarie a.c., când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat pe drumul comunal DC 55B, din localitatea Tudora, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă.

Polițiștii i-au făcut semnale de oprire conducătorului auto, dar acesta a ignorat echipajul, vâzându-și în continuare de drum. Prin urmare, polițiștii au plecat imediat în urmărire, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, reușindu-se oprirea acestuia după aproximativ un kilometru.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, la volan se afla un bărbat de 39 de ani din comuna Tudora, care a declarat că nu deține permis de conducere și că a consumat băuturi alcoolice. Aparatul alcooltest a confirmat cele spuse de bărbat, indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii s-au convins că bărbatul nu mințea întrucât nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Botoșăneanul s-a ales cu un dosar penal și va fi cercetat pentru comiterea a două infracțiuni – conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.3 ° C
18.8 °
17.2 °
74 %
1.8kmh
100 %
J
20 °
vin
17 °
S
26 °
D
23 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil verificau dacă dau bonuri fiscale.

EDITORIAL

Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...