Astăzi, 10 februarie, este cinstit Sfântul Haralambie, un mare mărturisitor şi ocrotitor al celor aflaţi în suferinţe şi necazuri.
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică (Turcia de astăzi). În timpul păstoririi sale, Sfântul Haralambie a avut parte de persecuţii din partea guvernatorului Asiei Mici, pentru că a refuzat să se închine idolilor. Sfântul Haralambie a îndurat multe chinuri, însă răbda fără să crâcnească.
În timpul acestor evenimente foarte mulţi dintre cei care asistau la aceste scene s-au convertit la creştinism, iar alţii, creştini fiind deja, au mărturisit alături de ierarhul lor. Doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos, care îl păzeau pe Sfântul Haralambie, au mărturisit că sunt creştini, fiind condamnaţi la moarte prin decapitare. De asemenea, trei femei care au văzut chinurile la care era supus martirul s-au convertit la credinţa în Hristos, fiind ucise pentru aceasta. Sfântul Haralambie a murit ca un martir în anul 202.
Pentru credinţa sa neclintită, creştinii l-au cinstit mult pe Sfântul Haralambie, rugându-l să-i ajute atunci când se aflau în suferinţe, boli sau necazuri ale vieţii. Sfântul i-a ajutat pe foarte mulţi în rugăciunile lor, în cinstea lui fiind înălţate multe biserici şi mănăstiri.
Sfântul Haralambie mai este cunoscut ca fiind apărător de ciumă şi de foamete. Confirmarea se află în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“.
Istoria consemnează că oamenii i-au cerut ajutorul Sfântului Haralambie în vremuri grele, cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.
