luni, iunie 30, 2025
AcasăLocal BTAmenzi pentru încălcarea măsurilor anti-COVID. Un botoșănean a încălcat carantina

Amenzi pentru încălcarea măsurilor anti-COVID. Un botoșănean a încălcat carantina

Instituțiile de control continuă acțiunile în teren pentru limitarea pandemiei de COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în restaurante, zone aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, pe raza întregului județ au fost organizate trei acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 43 de locații de interes și 34 de mijloace de transport public în comun.

Echipele de control au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 lei, dintre acestea 44 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.

De asemenea, forțele de ordine au verificat 238 de persoane aflate în izolare, precum și 1.356 de persoane pentru care era instituită măsura carantinării la domiciliu, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea acestor măsuri.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
38 %
9.9kmh
21 %
lun
26 °
mar
23 °
mie
26 °
J
29 °
vin
34 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...