vineri, septembrie 5, 2025
AcasăLocal BTAutorităţile au acţionat pentru deszăpezire

Autorităţile au acţionat pentru deszăpezire

Muncitorii şi utilajele Urban Serv au ieşit pe străzi încă de astăzi dimineaţă, de la ora 5:30, dat fiind acest nou episod de iarnă. Viceprimarul Bogdan Buhăianu, cel care coordonează activitatea de salubrizare şi deszăpezire, a precizat că s-a acţionat cu cinci utilaje pe străzi şi două pe trotuare. Au fost împrăştiate pe străzi 20 de tone de sare.

Totodată, în unele zone ale oraşului au acţionat 30 de muncitori. Aceştia, de regulă, mătură străzile. „I-am repartizat în zonele cheie, în special la trecerile de pietoni şi staţiile de transport şi comun pentru a degaja acolo zăpada”, a declarat Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv.

Oficialul a adăugat că muncitorii şi utilajele sunt pregătite să intervină pe străzi şi în perioada următoare. Societatea Urban Serv are în depozit o cantitate suficientă de material antiderapant. „Nu avem nici un fel de problemă în privinţa stocurilor. Cât a fost cald, noi ne-am gospodărit şi ne-am refăcut stocurile de sare”, a concluzionat Gabriel Tanasă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
53 %
1kmh
37 %
vin
31 °
S
32 °
D
31 °
lun
31 °
mar
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede că suntem latini și noi, pentru italieni tot așa se scrie la spălat mașina.

EDITORIAL

România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...