luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTSalvat in extremis de un echipaj de la Ambulanţă

Salvat in extremis de un echipaj de la Ambulanţă

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost la un pas de moarte în timp ce se afla la magazin pentru a cumpăra pâine. Incidentul a avut loc luni seară într-un magazin alimentar de pe Bulevardul Mihai Eminescu. Bărbatul, originar din Bucureşti, dar stabilit în Botoşani, a intrat în magazin pentru a-şi cumpăra o pâine. La câteva secunde, însă, acesta s-a prăbuşit, rămânând întins, inconştient.

Vânzătorul a apelat imediat serviciul 112, la faţa locului fiind trimis un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). „Pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator. A fost imediat început protocolul de resuscitare, care, din fericire a avut rezultat pozitiv. Ulterior pacientul a fost transportat la Urgenţe, stabilizat şi monitorizat. A avut noroc şi de faptul că apelul a fost făcut foarte repede şi s-a putut interveni în timp util”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani.

Iniţial bărbatul a fost internat pe Secţia de Reanimare, însă, ulterior, starea lui a permis transferul pe una dintre secţiile medicale ale spitalului. „Pacientul a fost monitorizat în Terapie intensivă în cursul nopţii, fiind stabil. Ulterior a fost transferat pe secţia de medicină internă pentru monitorizare”, a spus un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.7 ° C
13.8 °
13.3 °
95 %
2.5kmh
64 %
lun
21 °
mar
13 °
mie
10 °
J
12 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...