vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTUrmărit general, un botoșănean a fost capturat la Piatra Neamț

Urmărit general, un botoșănean a fost capturat la Piatra Neamț

Un botoșănean condamnat de două instanțe de judecată a fost capturat, sâmbătă, pe 10 aprilie a.c., în județul Neamț. În vârstă de 53 de ani, botoșăneanul, care fusese dat în urmărire la nivel național, se afla pe o stradă din Piatra Neamț, când a fost ridicat de polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Pe numele acestuia, la data de 2 noiembrie 2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de 2 ani și 3 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals privind identitatea, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea polițiștilor. Pe 23 martie 2021, Judecătoria Suceava a emis, pe numele aceluiași bărbat, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de 2 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Faptele care l-au trimis în spatele gratiilor au avut loc în urmă cu mai mulți ani. Pe 1 noiembrie 2017, fără a avea permis de conducere, botoșăneanul a condus un autoturism pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea accidentând un pieton ce se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma impactului, victima a suferit leziuni ce au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale. După accident, bărbatul a părăsit locul accidentului, iar, pe 2 noiembrie 2017, în județul Vâlcea, la verificarea documentelor de identitate a prezentat un act de identitate ce aparținea unui alt bărbat.

Bărbatul avea și alte antecedente. Pe 24 octombrie 2014, a condus un autoturism pe o stradă din Suceava, tot fără permis, iar în momentul în care a fost depistat de polițiștii rutieri s-a legitimat verbal, fără a prezenta vreun document în acest sens, sub identitatea unui alt bărbat. Pe baza informațiilor false furnizate de acesta, agentul constatator a întocmit procesul-verbal de constatare, în care au fost consemnate date nereale.

Periplul său infracțional s-a terminat la Piatra Neamț, unde botoșăneanul a fost prins de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepselor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
72 %
3.4kmh
41 %
vin
27 °
S
25 °
D
31 °
lun
36 °
mar
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...