vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTChioşcuri şi dughene înlocuite cu o policlinică modernă (video)

Chioşcuri şi dughene înlocuite cu o policlinică modernă (video)

Spitalul Județean ”Mavromati” va avea un ambulatoriu nou cu 34 de cabinete medicale și un sector spitalizare zi cu 49 de paturi, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Potrivit sursei citate, investiția va fi realizată de Compania Națională de Investiții și urmează ca terenul să fie predat CNI, săptămâna aceasta.

Clădirea se va construi în curtea Spitalului Județean, în vecinătatea actualului ambulatoriu de specialitate, pe porţiunea de teren unde erau amplasate chioşcurile stradale, între Serviciul de Ambulanţă şi curtea spitalului. Aceasta va avea demisiol, parter și trei etaje, cu o suprafață construită de 1.066 mp, cu 34 cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament, spații administrative și auxiliare. Sectorul de spitalizare zi are o capacitate totală 49 paturi distribuite în saloane și rezerve. Construcția va fi una modernă și adaptată pandemiei.

Proiectul depus la CNI este în lista de sinteză, iar contribuția CJ Botoșani este de 3 milioane lei. Valoarea acestei investiții este de aproximativ 40 de milioane de lei, echivalentul a peste 8 milioane de euro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.5 ° C
9.6 °
8.3 °
63 %
2.2kmh
22 %
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...