joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTGarsonieră cuprinsă de flăcări în Parcul Tineretului (video)

Garsonieră cuprinsă de flăcări în Parcul Tineretului (video)

În urmă cu puțin timp, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc de pe strada Parcul Tineretului din municipiul Botoșani.

La fața locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă, autoplatformă de lucru la înălțime, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră a unei garsoniere, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. 28 persoane dintre care zece copii s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Incendiul este lichidat.

Proprietarul garsonierei, în vârstă de 51 ani, a fost scos de vecini și transportat la spital pentru evaluarea stării de sănătate. O altă femeie a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
20.5 °
46 %
5.3kmh
19 %
J
23 °
vin
19 °
S
26 °
D
27 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...