vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTEroi comemorați la Botoșani

Eroi comemorați la Botoșani

Instituția Prefectului va organiza, joi, pe 10 iunie a.c., mai multe manifestări dedicate Zilei Eroilor. Astfel, în jurul orei 12, la Cimitirul Eroilor „Pacea 1” va avea loc o ceremonie militară, timp de trei minute urmând să fie trase clopotele tuturor lăcașurilor de cult. După acest moment, va urma o depunere de coroane. La acțiune vor participa reprezentanți din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Asociației „Cultul Eroilor”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități.

Manifestărilor vor continua mai apoi la Albești, unde, în jurul orei 14, va avea loc sfințirea Monumentului Eroilor din localitate. Astfel, după un scurt ceremonial militar, vor fi depuse și aici coroane de flori.

Toate acțiunile se vor derula cu respectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...