vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTTot județul sub cod portocaliu de vânt și ploaie

Tot județul sub cod portocaliu de vânt și ploaie

Atenție! Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00 a fost emis pentru restul localităților, după ce anterior 42 de localități erau vizate de cod portocaliu.

Astfel, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Roma, Unțeni, Darabani, Mihăileni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Concești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea sunt sub avertizarea imediată a meteorologilor.

Sunt prognozate: averse torențiale ce vor depăși 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului și vijelie.

‼️ 🚶‍♂️Recomandăm cetățenilor ca, în perioada în care se manifestă fenomenele meteo prognozate, să nu treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panouri publicitare sau copacilor.

🚗🏠Totodată, îi sfătuim pe botoșănenii să nu parcheze autovehiculele în astfel de zone și să-și închidă bine ușile, geamurile sau orificiile pentru ventilație de la locuințe sau anexe gospodărești.

‼️De asemenea, le recomandăm să nu atingă firele căzute la pământ, să asigure elementele de construcție și să nu se adăpostească lăngă construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...