miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTRazii în tot orașul cu zeci de mascați și polițiști de la...

Razii în tot orașul cu zeci de mascați și polițiști de la Crimă Organizată (video)

Aproape 60 de forțe de ordine au luat cu asalt o serie de localuri și mai multe zone aglomerate din municipiul Botoșani.

Polițiști de la Ordine Publică, Poliția Economică, cei de la Crimă Organizată, sprijiniți de “mascații” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au descins în mai multe zone “fierbiți” din oraș pentru a efectua controale. Astfel, au fost “periate” zona Grivița, zona Mall Uvertura, zona Centrală, la Casa Sindicatelor, Casa Tineretului, Primăverii sau Centru Vechi. Toate persoanele aflate în acele zone au fost legitimate, percheziționate corporal, iar localurile verificate de polițiștii de la Economic.

Acțiunea a demarat la lăsarea serii și va continua până după miezul nopții, urmând ca rezultatele să fie comunicate ulterior. “Este o acțiune a polițiștilor botoșăneni, in colaborare cu jandarmi și polițiști locali, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, precum și pentru evidențierea elementului polițienesc în zonele aglomerate sau cele frecventate de persoane pretabile la comiterea de fapte care contravin normelor legale”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.




Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
15 °
14.4 °
73 %
2.3kmh
73 %
mie
26 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °
D
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...