luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTCopilă la un pas de moarte după ce a fost muşcată de...

Copilă la un pas de moarte după ce a fost muşcată de un cal (Video)

O fetiţă, în vârstă de 10 ani, a ajuns la Urgenţe după ce a trecut la câţiva milimetri de o moarte cumplită.

Copila a fost muşcată de un cal în gospodăria unei mătuşi, într-un sat din apropiere de Flămânzi. Fata se juca în casă, cu o verişoară, iar la un moment dat a decis să iasă în curtea casei. Aceasta s-a aventurat pe lângă grajdul în care era calul, iar animalul a prins-o pe copilă cu dinţii de gât. Din fericire, muşcătura nu a fost una puternică.
Ţipetele şi plânsele acesteia au alertat-o pe mătuşa sa, care a ieşit în curte, găsind-o pe fată cu sânge în zona gâtului. Femeia a realizat ceea ce s-a întâmplat, iar după ce a reuşit să o calmeze a decis să apeleze serviciul 112, pentru a se asigura că muşcătura nu i-a afectat copilului un muşchi sau o arteră.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă, cadrele medicale acordându-i fetiţei primul ajutor. „Pacienta a fost stabilizată hemodinamic la faţa locului. Prezenta o plagă muşcată în regiune latero-cervicală dreaptă, superficială. Din fericire, muşcătura nu a fost una profundă, astfel că viaţa nu i-a fost pusă în pericol. Câţiva milimetri mai adânc, însă, şi putea fi o tragedie”, a spus o asistentă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23 ° C
23 °
23 °
59 %
1.1kmh
5 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...