miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTProxeneți ridicați cu mascații. Polițiștii au efectuat o percheziție și în Botoșani

Proxeneți ridicați cu mascații. Polițiștii au efectuat o percheziție și în Botoșani

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au efectuat, joi (n.r. – 5 august a.c.), cinci percheziții domiciliare, dintre care trei în județul Iași, una în județul Suceava și una în județul Botoșani, în cadrul unui dosar penal care vizează presupuse fapte de proxenetism.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui, perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul unor polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, al luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Vaslui și al polițiștilor de la inspectoratele de poliție din Iași, Suceava și Botoșani.

„Cu ocazia acțiunii a fost realizat și un flagrant în municipiul Iași pentru completarea probatoriului în dosarul penal. În cauză au fost puse în executare mai multe mandate de aducere, la sediul inspectoratului fiind aduse la audieri trei persoane”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.9 °
67 %
2.7kmh
1 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...