marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTJandarmii vor monitoriza FamilyFest de la Cornișa

Jandarmii vor monitoriza FamilyFest de la Cornișa

Peste 120 de jandarmi vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările organizate cu prilejul desfășurării FamilyFest la Cornișa, în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, aceștia vor acționa împreună cu ceilalți lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, dirijarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea unor eventuale incendii, potrivit competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte. De asemenea, jandarmii vor supraveghea triajul epidemiologic efectuat de reprezentanții organizatorului pentru accesul în spațiul delimitat din fața scenei, în vederea preîntâmpinării unor posibile situații conflictuale.

„22 de elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în practică în această perioadă, vor participa la prima lor misiune importantă, având ocazia să se adapteze la particularitățile unei manifestări publice de amploare, cu un număr mare de participanți preconizat și să învețe că suntem prezenți, în primul rând, pentru a preveni, iar obiectivul principal este ca cetățenii să se simtă în siguranță”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

În acest context, jandarmii recomandă participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu COVID-19, dar și indicațiile forțelor de ordine. Cei care vor participa sunt sfătuiți să acorde atenția cuvenită copiilor care îi vor însoți, dar și bunurilor personale de valoare. Totodată, reprezentanții IJJ roagă populația să solicite intervenția autorităților, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112, în cazul producerii unor fapte antisociale.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.2 ° C
22.2 °
20.6 °
61 %
6.7kmh
77 %
mar
23 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...