marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTAccident grav provocat de un botoşănean

Accident grav provocat de un botoşănean

O femeie a fost rănită vineri dimineaţă după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Incidentul a avut loc pe DN 2E în localitatea Cornu Luncii, comuna Hârtop, judeţul Suceava, după ce un botoşănean, în vârstă de 42 de ani, a intrat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Hârtop.

În urma impactului dintre cele două maşini femeia de 38 de ani a fost rănită. Aceasta a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
34 %
4.3kmh
5 %
mar
25 °
mie
29 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a zis, ca să fie bine, Să-i pun o poză cu mine. I-am răspuns că-n Botoșani A fost una-n Miorcani...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...