luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTUn depozit de furaje a ars ca o torță. Pompierii au luptat...

Un depozit de furaje a ars ca o torță. Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de trei ore (VIDEO)

Un incendiu uriaș izbucnit sâmbătă seara (n.r. – 25 septembrie a.c.) în depozitul de furaje al unui localnic din satul Gârbești, comuna Todireni, a lăsat în urmă pagube importante. Focul a fost stins cu ajutorul pompierilor militari, care au luptat cu flăcările mai bine de trei ore. „Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

 

 

Din cauza vântului, flăcările s-au extins la depozitul de nutrețuri, iar pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Todireni, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un buldoexcavator. Asta pentru a stinge focul cât mai repede și a proteja construcțiile din gospodărie. Cu toate acestea, pagubele au fost importante, în urma incendiului fiind distruși 130 baloți mari și 1.000 de baloți mici.

 

 

 

„Odată cu venirea toamnei, gospodarii se ocupă de curățarea grădinilor și, uneori, dau foc vegetației uscate sau gunoaielor de prin curte. Le reamintim că trebuie să aibă mare grijă, să nu folosească focul deschis aproape de casă, alte magazii sau depozite de furaje pe care le au în gospodărie pentru a nu provoca un incendiu și să supravegheze în permanență focul, până când acesta a fost stins în totalitate”, a adăugat Dorina Lupu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
16.7 °
16.1 °
87 %
0.9kmh
99 %
D
17 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...