miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BT120 de noi cazuri de Covid depistate în judeţ

120 de noi cazuri de Covid depistate în judeţ

După două zile în care numărul noilor cazuri de Covid depistate în județ a fost sub 100, lucrurile se schimbă. Astfel, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, 120 de persoane au fost diagnosticate în judeţ cu Covid19. Oraşul în care au fost înregistrate cele mai multe cazuri este Botoşaniul, unde 57 de oameni au fost  diagnosticaţi în acest interval.

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 este în municipiul Botoşani de 7,96 de cazuri la mia de locuitori, 946 de persoane fiind bolnave de Covid, în timp ce la nivelul judeţului sunt 2.085, indicele de infectare fiind de 4,54.

De la debutul pandemiei până în prezent 21.225 de botoşăneni s-au îmbolnăvit de Covid, iar 18.380, adică 86,60%, s-au vindecat. Din nefericire 1063 persoane, adică 5,01%, au pierdut lupta cu boala.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
43 %
3.8kmh
48 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...