luni, octombrie 13, 2025
AcasăLocal BTAmendă uriașă încasată de un botoșănean din cauza unor deșeuri

Amendă uriașă încasată de un botoșănean din cauza unor deșeuri

Un botoșănean s-a ales cu o amendă uriașă din partea comisarilor de mediu, din cauza unor deșeuri. S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani a primit o sesizare potrivit căreia pe un teren al unei persoane fizice, undeva în zona ANL Cișmea, au fost depozitate deșeuri din construcții și demolări.

Comisarii de mediu au ajuns la fața locului, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional. „S-au stabilit măsuri în vederea remedierii neconformităților constatate și s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei”, a precizat Cristina Kashyap, comisar șef în cadrul Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
7.7 ° C
7.7 °
5.5 °
80 %
2.1kmh
77 %
lun
8 °
mar
11 °
mie
11 °
J
13 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

România a intrat într-o fază politică stranie: reformele nu mai despart puterea de opoziție, ci pe fiecare partid de el însuși. Coaliția care guvernează...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...