miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTConsiliul Județean a dublat bursele pentru copiii cu nevoi speciale

Consiliul Județean a dublat bursele pentru copiii cu nevoi speciale

Bursele copiilor cu nevoi speciale au fost dublate. Decizia a fost luată miercuri (n.r. – 19 noiembrie a.c.), în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliul Județean (CJ) Botoșani. Astfel, cei 150 de copii cu nevoi speciale, beneficiari de burse sociale, vor primi lunar, pe parcursul anului școlar 2021 – 2022, câte 300 de lei. „Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Noi, ca autoritate publică, avem datoria de a fi lângă ei și lângă familiile lor și de a-i ajuta pentru a le face traiul cât mai ușor”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

La Școala Profesională Specială „Sfântu Stelian” Botoșani vor primi bursă 108 elevi dintr-un total de 310 elevi înscriși în anul școlar 2021-2022, iar la Școală Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi este vorba de 42 de elevi din cei 173 înscriși în acest an școlar.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.5 °
91 %
4.2kmh
100 %
mie
11 °
J
10 °
vin
9 °
S
13 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...