joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTTânără prinsă în flagrant în timp ce făcea contrabandă cu articole pirotenice

Tânără prinsă în flagrant în timp ce făcea contrabandă cu articole pirotenice

O tânără, în vârstă de 32 de ani, din comuna Copălău, a fost prinsă în flagrant de polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoria celor supuse autorizării.

Întâmplarea a avut loc joi, 16 decembrie, iar în urma activității desfășurate au fost ridicate în vederea confiscării peste 28 de kilograme de articole pirotehnice.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
45 %
6.2kmh
20 %
J
23 °
vin
19 °
S
26 °
D
27 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...