sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTMoarte cumplită după o durere de ureche

Moarte cumplită după o durere de ureche

O femeie din judeţul Botoşani a avut parte de o moarte cumplită, după ce a ajuns la spital cu o banală durere de ureche.

În vârstă de 69 de ani, din Ştefăneşti, femeia a ajuns la spital într-una dintre zilele săptămânii trecute. Aceasta a ajuns la urgenţe cu o stare generală alterată, dureri la nivelul unei urechi, îi curgea nasul și avea dificultăţi în vorbire. Iniţial a fost internată în secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean, pentru că în 2020 a suferit un accident vascular şi se presupunea că starea ei este cauzată tot de un astfel de eveniment. Doar că, de data aceasta, starea femeii s-a agravat, iar la scurt timp a intrat în comă. „S-a efectuat o puncţie lombară, care a evidenţiat prezenţa unor elemente care au susţinut diagnosticul de meningoencefalită acută bacteriană otogenă. Cu alte cuvinte, a suferit o infecţie la nivelul urechii, care a ajuns la nivelul creierului şi i-a agravat foarte mult starea”, a explicat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Din acest motiv a fost transferată în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase, unde s-a iniţiat imediat tratamentul cu antibiotice puternice. Din păcate, însă, starea femeii a continuat să fie tot mai gravă, infecţia de la ureche ajungând la creier, pe care l-a afectat tot mai mult. Din acest motiv, medicii de la Infecţioase au solicitat transferul femeii pe secţia de reanimare a Spitalului Judeţean în dimineaţa celei de-a treia zile. Chiar când era pregătită, aceasta a intrat în stop cardio respirator, medicii reuşind să o resusciteze şi să restabilească pulsul. A fost intubată şi ventilată mecanic, însă în momentul în care a fost mutată în ambulanţă a intrat iar în stop cardiac. “S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă din păcate inima nu a mai putut fi pornită. A fost declarat decesul”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

Meningita bacteriană este o infecţie gravă a fluidului din măduva spinării şi a celui care înconjoară creierul. Afecţiunea este, de obicei, cauzată de o infecţie cu un virus sau o bacterie. Este important să se cunoască dacă meningita este declanşată de un virus sau o bacterie din cauza diferenţelor privind gravitatea afecţiunii şi a tratamentului necesar.

Bacteriile specifice meningitei sunt, preponderent, inofensive şi sunt prezente în cavitatea bucală sau în gât. În cazuri rare, când sistemul imunitar este slăbit, acestea pot pătrunde în fluidul care înconjoară creierul său măduva spinării şi se multiplică rapid ducând la apariţia simptomelor clasice de meningita. „A fost vorba despre o infecţie complicată pe fondul unei imunităţi slabe sau a unui tratament antibiotic prea slab, netratată la timp sau agravată de alte afecţiuni cronice”, a explicat un medic din cadrul spitalului.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
72 %
1.9kmh
15 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...