miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTTestele rapide dau greș în fața Omicron

Testele rapide dau greș în fața Omicron

Testele rapide antigen Covid-19 au o sensibilitate mai redusă decât testele de tip PCR în depistarea infecției, mai ales în cazul variantei Omicron, deoarece în momentul acesta sunt mai multe persoane imunizate față de virus iar astfel încărcătura virală este mai mică. La această concluzie spune medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19, că au ajuns specialiștii implicați în lupta cu pandemia.

Potrivit specialiștilor, dacă efectuăm aceste teste rapide în primele 5 zile de la debutul bolii, când încărcătura virală este mai mare, atunci șansa să ne dea un rezultat real este mai mare. La cei vaccinați sau trecuți prin boală, realitatea este alta, însă. “La persoanele care au un grad de imunitate, pentru că au fost vaccinate sau au trecut prin boală anterior, încărcătura virală este mai redusă, atunci probabilitatea ca un test rapid antigen să iasă pozitiv este un pic mai mică decât la persoanele care sunt nevaccinate. Atunci este evident că testele «gold standard» acum sunt testele PCR. Cred că sensibilitatea testelor rapide este afectată în momentul de față în cazul variantei Omicron, ceea ce va creea probleme din punctul de vedere al costurilor – pentru că testul de tip PCR este de cel puțin două ori mai costisitor decât un test rapid -, dar și din punct de vedere al timpului de așteptare până la ieșirea rezultatelor”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.

De altfel, acest lucru este confirmat zilnic și la Botoșani, unde foarte mulți pacienți ajung la spital cu simptome, teste rapide negative, dar la testul PCR sunt depistați cu SARS-CoV-2. “Persoane care erau chiar simptomatice și care și-au făcut teste rapide în mod repetat și au ieșit negative ulterior au fost confirmate în urma unor teste PCR. Dar este nevoie de mai multe date științifice care să compare rezultatele celor două tipuri de determinări”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, directorul executiv al DSP Botoșani.

Aceasta ar putea fi și explicația pentru numărul foarte mare de cazuri de Covid în rândul cadrelor medicale, majoritatea testându-se cu teste rapide, care au fost negative, pentru că acestea sunt vaccinate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...