marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTDosare penale din cauza infracţiunilor la regimul rutier

Dosare penale din cauza infracţiunilor la regimul rutier

Doi bărbaţi din judeţ s-au ales cu dosare penale, joi, din cauza infracţiunilor la regimul rutier. Primul caz a avut loc pe strada Ștefan cel Mare, din orașul Ștefănești, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autorizația de circulație provizorie era expirată din anul 2020. În acest context oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Şofer dat jos de la volan din cauza alcoolului 

Cel de-al doilea caz a avut loc în comuna Ripiceni, când poliţiştii au oprit pentru control, pe Drumul Național 24C, un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din județul Satu Mare.

În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
25 %
5kmh
5 %
mar
25 °
mie
29 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a zis, ca să fie bine, Să-i pun o poză cu mine. I-am răspuns că-n Botoșani A fost una-n Miorcani...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...