miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTDoliu în învățământul dărăbănean

Doliu în învățământul dărăbănean

Învăţământul dărăbănean este în doliu după ce profesorul Ionel Bichir, cel care a îndrumat generații întregi de elevi în tainele matematicii, a trecut la cele veșnice în această dimineață, la vârsta de 69 de ani.

Originar din Bârlad, Ionel Bichir a ajuns în 1977 la Darabani, unde a predat matematica patru decenii la Liceul “Dimitrie Cantemir”. Pe lângă dragostea de cifre, profesorul își găsea liniștea și în artă, Ionel Bichir scriind numeroase poezii de-a lungul vieții, dar a realizat și o colecție impresionantă de picturi și sculpturi.

Toți cei care i-au fost elevi au doar cuvinte de recunoștință și admirație, descriindu-l ca fiind un dascăl cald, înțelegător, autoritar când era nevoie, de la ora căruia nu plecai niciodată fără o formulă învățată.

“Mi-a fost profesor încă din școala gimnazială. Un dascăl dedicat elevilor, de la orele dumnealui plecam tot timpul cu ceva nou. Într-un cuvânt, un profesor pasionat de materia pe care o preda. De asemenea, pe lângă faptul că și-a dedicat viața matematicii, o altă latură a domnului profesor a fost cea artistică, scriind numeroase poezii, dar și realizând picturi sau sculpturi. Un profesor dedicat. Este o mare pierdere pentru învățământul din Darabani. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis o fostă elevă a profesorului Bichir.

Ionel Bichir urmează să fie înmormântat în cimitirul din Darabani, acolo unde își va duce somnul de veci.

Dumnezeu să-l ierte!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.6 °
97 %
4.4kmh
100 %
mie
13 °
J
9 °
vin
10 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit s-au făcut secții de votare pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar încă sunt în registrul electoral.

EDITORIAL

Când justiția începe să miroasă a tocmeală, ceva e profund stricat în sistemul care ar trebui să fie stâlpul dreptății într-o societate. Ultimul caz...

EPIGRAMA ZILEI

E ziua-n care Nu scot mașina din parcare Pentru că un neterminat De vreo trei ore m-a blocat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...