sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTSute de elevi premiați la olimpiadele școlare

Sute de elevi premiați la olimpiadele școlare

Peste 420 de elevi din clasele V-XII au reușit să obțină premii și mențiuni la diverse olimpiade și concursuri școlare, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Astfel, 103 elevi au obținut premiul I, iar dintre aceştia 73 vor reprezenta județul Botoșani la etapa națională a olimpiadelor la care au participat.

Premii II au obținut 83 de elevi, 75 au premiul III și au fost acordate 121 de mențiuni. “Felicităm fiecare participant, elevii premiați, profesorii care i-au pregătit, familiile care i-au susținut și le dorim mult succes, în continuare!”, a transmis Ada Macovei, inspector şcolar judeţean.

Până la această dată s-au susținut etapele județene ale olimpiadelor de Biologie, Chimie, Olimpiada de Educație tehnologică și aplicații practice, Fizică, Geografie, Istorie, Limba franceză, Limba și literatura ucraineană -maternă, Pedagogie-psihologie, Religie – Alianţa Evanghelică, Religie – Cultul Ortodox, Științe socio-umane- Filosofie.

Din aria curriculară ,,Tehnologii” s-au susținut următoarele domenii: Domeniul Agricultură – Cultura plantelor, Domeniul Economic, Administrativ, Comerț, Domeniul Electric, Electrotehnic, Electromecanic, Domeniul Electronică, Automatizări, Telecomunicații, Domeniul Industrie Textilă Și Pielărie, Domeniul Mecanică, Domeniul Turism și alimentație, Olimpiada Interdiciplinară Științele Pământului, Olimpiada Națională a Sportului Școlar – baschet băieți – înv. gimnazial, Olimpiada Națională a Sportului Școlar – fotbal – fete – înv. gimnazial, Olimpiada Națională a Sportului Școlar – fotbal – fete – înv. liceal, Olimpiada Națională a Sportului Școlar – fotbal – fete – înv. primar, Olimpiada Națională Interdisciplinară ”Cultură și Spiritualitate Românească”.

În ceea ce privește concursurile pe meserii, s-au susținut următoarele: Domeniul – Estetica și igiena corpului omenesc- Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, Concursul de
istoria și tradițiile rromilor, Concursul pe meserii- Domeniul Mecanică- Mecanic auto, Concursul pe meserii- Domeniul Turism și alimentație – Bucătar, Concursul pe meserii- Domeniul Turism și alimentație -Ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație.

Rezultatele, pe discipline, pot fi accesate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, la secțiunea Curriculum, pentru fiecare disciplină în parte, la adresa
https://isjbotosani.ro/curriculum.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
58 %
1.7kmh
79 %
S
21 °
D
27 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...