duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTȘofer beat și fără permis, reținut de polițiști

Șofer beat și fără permis, reținut de polițiști

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost reținut, după ce a fost prins la volan beat și fără permis. Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 2 aprilie, când șoferul ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 24 C, în localitatea Bobulești, fără a deține permis de conducere și cu o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, din localitatea Bădiuți, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”, potrivit reprezentanților IPJ.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
69 %
2.2kmh
100 %
D
23 °
lun
18 °
mar
15 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...