marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTZeci de amenzi după o acțiune a Poliției Rutiere

Zeci de amenzi după o acțiune a Poliției Rutiere

O acțiune organizată, ieri, de polițiștii Biroului Rutier s-a soldat cu zeci de amenzi. Această acțiune s-a desfășurat în municipiul Botoșani, și a vizat în principal prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.

În cele câteva ore în care au acționat, polițiștii rutieri au legitimat peste 100 de persoane și au controlat 79 de autovehicule, iar 10 șoferi au rămas fără permis pentru neacordarea priorității. “În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
14.6 °
9.4 °
64 %
2.1kmh
52 %
mar
26 °
mie
28 °
J
33 °
vin
35 °
S
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se cunoaşte că se cam încheie sezonul concediilor.  

EDITORIAL

Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....

EPIGRAMA ZILEI

Zodiacul, bată-l focul Le-a zădărnicit norocul, Cuplarea fiind bizară : Pește el iar ea ... fecioară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...