vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTO actriță botoșăneancă a debutat în arta poeziei (video)

O actriță botoșăneancă a debutat în arta poeziei (video)

Mai mulți botoșăneni au fost prezenți duminică, de Florii, la o lansare de carte despre timp, dor și zbor. Este vorba despre actrița Teatrului „Mihai Eminescu”, Lorena Petronela Chiribuță, care a debutat în arta poeziei cu volumul „Golgota unui naiv”.

Printre cei prezenți la evenimentul de la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” s-au aflat scriitoarea Lucia Olaru Nenati, ziaristul Traian Apetrei, fostul director al Teatrului „Mihai Eminescu”, și Ion Istrate, directorul Revistei „Luceafărul”.

De asemenea, în sală s-au aflat și Cornelia Ciobanu, fosta directoare a Bibliotecii Județene, dar și Monica Adăscăliței, șefa DSP.

Lorena Petronela Chiribuță a transmis că dedică volumul de poezii soțului ei, care a inspirat-o să așeze cuvintele pe hârtie. Cel care a dat glas poeziilor a fost actorul Bogdan Muncaciu, care este și colegul de scenă al actriței, acesta recitând impecabil creațiile autoarei debutante.

Poezii care îndeamnă la meditație

Traian Apetrei a subliniat faptul că volumul de poezii îndeamnă la meditație, precizând că marile adevăruri ale sufletului se formulează în cuvinte, iar autoarea zăbovește asupra acestora.

„(…) Poezia Petronelei a început furtunos, meditând extrem de grav asupra vieții. Este o carte de-a dreptul tristă, în care în naștere vede și moartea, sunt trei elemente care definesc demersul, respectiv timpul, dorul și zborul. Pe un fond dual, în care există doar viață și moarte, lumină și întuneric, îngeri și iarăși moarte, pe un fond destul de trist, dar care ne îndeamnă să medităm pentru că altminteri noi suntem tentați să credem că totul este simplu. Petronela ne îndeamnă în poezia ei să vedem că viața este complicată, să vedem ce rost o fi cu destinul, încotro ne duce”, a transmis Traian Apetrei în cadrul evenimentului cultural.

„O comunitate este bogată dacă are oameni de calitate”

La lansarea de duminică, scriitoarea Lucia Olaru Nenati, care a scris și prefața volumul de poezii, a vorbit despre evoluția profesională a autoarei debutante.

„O cunosc pe Petronela de când era copil. Am avut de atunci intuiția că va crește frumos și că va avea o evoluție care să merite să lupte, pentru că și atunci lupta. Au trecut anii, am urmărit-o, dar niciodată nu a lipsit și nu ne-a lăsat să o considerăm absentă din artă și cred că acesta este motivul cel mai important pentru care ea merită admirație. (…) Petronela este una dintre persoanele, nu prea numeroase, care știu să vorbească despre un fenomen, ea alegând mereu fenomenul de cultură”. (…) O comunitate este bogată dacă are oameni de calitate, a povestit scriitoarea Lucia Olaru Nenati, care a adus un aport semnificativ culturii botoșănene.

La final, a urmat o sesiune de autografe pentru toți cei care au dorit să aibă în bibliotecă creațiile actriței Lorena Petronela Chiribuță.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...