marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTAccident într-un sens giratoriu

Accident într-un sens giratoriu

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a ajuns la spital după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un alt autoturism într-un sens giratoriu din marginea oraşului.

Un bărbat de 71 de ani, din Botoșani, aflat la volanul unui autoturism marca Daewoo, a intrat în sensul giratoriu dinspre strada Pacea spre strada Sucevei, moment în care un autoturism Vokswagen, condus de tânărul de 20 de ani, din Corni, a intrat în giratoriu dinspre Hudum spre strada Primăverii. Impactul a fost unul destul de puternic, ambele maşini fiind serios avariate.

În urma coliziunii, de suferit a avut şoferul de 20 de ani, acesta fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la Urgențe, unde a fost diagnosticat cu mai multe traumatisme şi contuzii la nivelul membrelor.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cui aparţine vina pentru producerea accidentului. „Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. A fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...