miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTAproape 2.000 de botoșăneni au fost prezenți la „Noaptea Muzeelor”

Aproape 2.000 de botoșăneni au fost prezenți la „Noaptea Muzeelor”

Sâmbătă seară, 14 mai, s-a desfășurat unul dintre cele mai importante evenimente culturale, și anume, „Noaptea Muzeelor”. Astfel, aproape 2.000 de botoșăneni au vizitat diversele expoziții prezentate în cadrul evenimentului cultural.

Cel mai numeros public a fost și în acest an cel din Dorohoi, 870 de vizitatori trecând pragul Muzeului de Științe ale Naturii. La Muzeul de Etnografie din Botoșani au participat 540 de persoane, la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, s-au adunat 350 de iubitori de artă, iar la Săveni, 90. Asta înseamnă că 1.850 de persoane au vizitat expozițiile expuse de reprezentanții instituțiilor de cultură din județ.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și se află la a 17-a ediție. Cu acest prilej, numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid porțile, simultan, până târziu în noapte. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Primul eveniment de acest gen s-a desfășurat în anul 1997 în Berlin.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
55 %
0.8kmh
38 %
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...