vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTSpectacol caritabil pentru un copil greu încercat de viață

Spectacol caritabil pentru un copil greu încercat de viață

Vineri, 3 iunie, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol caritabil dedicat micuțului Andrei care luptă pentru viața sa. Spectacolul se va desfășura la Cinema Unirea și este organizat de Asociația „Ridică-te și umblă”, coordonat de Andreea Ursu.

Printre artiștii care vor urca pe scenă se află Mirel Manea, Fetele de la Botoșani, Mariana Ichim Hodan, Oana Tabultoc, Societatea culturală Arlechin și Alexandra Chisăliță.

Andrei are doar 11 ani și visează să joace fotbal, însă visul lui este umbrit din cauza bolii de care suferă, distrofie musculară. Din fericire, acesta are o șansă să-ți poată îndeplini dorința, însă pentru asta are nevoie de 33.000 de euro pentru ca medicii din Barcelona să îi salveze copilăria!
Toți cei care vor să-i fie alături micuțului Andrei, sunt așteptați la concertul caritabil, prețul unui bilet fiind de 50 de lei.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...