joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTBotoşănenii au dat uitării vaccinul pentru Covid

Botoşănenii au dat uitării vaccinul pentru Covid

Doar 20 de botoşăneni s-au vaccinat cu a patra doză de vaccin împotriva Covid. În cele aproape două săptămâni de la începerea campaniei de vaccinare cu a patra doză, botoşăneni nu se arată prea dornici de a se mai vaccina împotriva virusului care a afectat viaţa pe întreaga planetă.

Campania de vaccinare cu a patra doză de vaccin a început pe 16 mai, iar până acum au trecut pe la medic doar câţiva botoşăneni. „În perioada 16-25 mai, în județul Botoșani au fost administrate 20 de doze de vaccin pentru persoane care au dorit doza a patra. În general este vorba despre persoane cu vârsta peste 60 de ani”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoșani.

Toate cele 20 persoane au primit, prin intermediul medicilor de familie, serul produs de compania farmaceutică Pfizer.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
45 %
6.2kmh
20 %
J
23 °
vin
19 °
S
26 °
D
27 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...