vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAccident între un motociclist şi o maşină

Accident între un motociclist şi o maşină

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motoclicletă s-a produs în noaptea de luni spre marți într-un sens giratoriu din centrul oraşului.

Accidentul a avut loc la intersecția străzii Ion Pillat cu Calea Națională, ca urmare a unei neacordări de prioritate.

Potrivit polițiștilor ajunşi la faţa locului, accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Inițial, cel care a sunat la 112 a spus că motociclistul era rănit, iar la fața locului au ajuns trei echipaje de poliție și unul de ambulanță.

Motoclistul a refuzat, însă, să fie transportat la spital, astfel încât accidentul este considerat unul fără victime, iar polițiștii nu au întocmit niciun proces verbal în acest caz.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...